Gerontofilie

Îmi plac babele şi moşnegii. Îmi plac nespus de mult. Nu poţi vedea absolut nimic pe corpul unui tînăr, în afară de coşuri.
Puberii sînt interesanţi, pentru că li se schimbă diverse. La fel şi bătrînii e o geografie interminabilă, văzută din avion. Un milion de munţi şi rîuri şi văi şi cotloane. Pentateuh.
Babele sînt colosale, mult mai mult decît moşnegii. Babele capătă o graţie ubicuuă, un soi de tandreţe transcendentă. Dacă au 80 de ani şi un suflet fără de prihană, chestia asta le insoţeşte fără emfază, dar şi fără îndurare, pînă mor. Moşnegii se lasă greu, au tot timpul senzaţia că lumea le aparţine. Se cacă pe ei şi pretind atenţii de la femei. Dar şi cînd dai peste unul care, just like that, trăieşte că aşa l-a lăsat Dumnezeu pe lumea asta. Ca dintr-un ou.
Babele sînt infinit mai transpuse, trăiesc miracolul fără vină şi fără tăgadă.
Oamenii bătrîni îşi scriu pe piele. Oamenii bătrîni sînt invidioşi şi trişti, doar că nu sînt. Deloc.
Îmi plac babele şi moşnegii. Geografia lor bizară nu seamănă cu mine, dar sper că va semăna, într-un trecut nu foarte îndepărtat.
Îmi place teribil să îmbătrînesc şi să mor. M-aş şi fute, dacă mă gîndesc mai bine...